ŢARA DE ORIGINE
Ungaria
ALTE NUME
Canis familiaris Undulans Hungaricus
Nobil şi puternic. Format aproximativ cvadratic. Musculatură uscată. Sistem osos puternic. Pas lent şi greu. Trap legănat.
După unele persoane, Kuvaszul a fost introdus de ungurii primitivi, în timp ce altele sunt de părere că a fost adus în munţii Carpaţi de Kumani, crescători de ovine nomazi de origine turcă, care au sosit pe teritoriul Ungariei în secolul al XIII-lea sub presiunea mongolilor. Ceea ce este sigur este că această rasă este descendentă a câinilor ciobăneşti asiatici. În secolul al XV-lea, regele Mathias I a folosit Kuvaszul la vânătoarea prăzii de dimensiuni mari, deşi rasa are aptitudini mai bune pentru paza turmelor decât pentru vânătoarea de mistreţi. Până în secolul al XIX-lea, acest câine a fost utilizat drept câine de turmă. Mai târziu a fost folosit exclusiv la paza domeniilor întinse. Rasa nu este prea populară în afara ţării sale native, deşi este crescută şi în Statele Unite.
Caracter, aptitudini speciale şi dresaj
Acest câine este loial, de un curaj demonstrat, dar nu prea afectuos. Foarte rezistent, serios, este dotat cu un simţ olfactiv foarte fin care în trecut l-a ajutat la vânătoarea de lupi şi mistreţi.
Întreţinere şi utilizare
Viaţa citadină nu i se potriveşte acestui câine care necesită spaţiu şi exerciţii din abundenţă. Se recomandă periajul cotidian pentru a evita formarea nodurilor în blană.
CAP
Nobil şi puternic. Craniu lung dar nu ascuţit. Silon frontal pronunţat. Stop moderat. Punte nazală lată şi lungă. Bot drept. Buzele acoperă îndeaproape dinţii.
OCHI
Poziţionaţi oblic în cutia craniană, migdalaţi, şi de culoare brun închis.
URECHI
R
elativ mici, inserate sus. căzute, în formă de v. ţinute uşor depărtate de cap.
CORP
S
olid constituit şi musculos. Gât puternic. piept adânc. Umeri laţi şi înclinaţi. Crupă uşor înclinată. Zonă renală scurtă. Spate drept. Piele puternic pigmentată(gri ardezie).
MEMBRE
L
abe rotunde, compacte. Unghii puternice de culoare gri ardezie.
COADA
Stufoasă, prinsă destul de jos. Atinge nivelul jareţilor, şi se curbează în sus uşor la vârf.
ROBA
Puternică, ondulată şi lungă pe suprafaţa corpului. Coamă pe gât şi franjurare pe spatele membrelor. Blană scurtă, dreaptă pe cap şi partea anterioară a membrelor. Subpăr lânos.
CULOARE
Alb. Se tolerează ivoriul.
ÎNĂLŢIME
Mascul: 71-75 cm
Femelă: 66-70 cm
GREUTATE
Mascul: 40-52 kg
Femelă: 30-42 kg Pentru mai multe informatii despre aceasta rasa, va rugam sa ne contactati! |