Greu. Puternic. Proporţii armonioase. Se presupune că St. Bernardul este descendent al celor mai vechi rase de molosoizi care au traversat munţii Alpi cu legiunile romane. Rădăcinile acestei rase pot fi localizate în Elveţia, unde călugării monahiei Great Saint Bernard, fondată în Evul Mediu, au creat rasa în jurul secolului al XII-lea. St. Bernardul şi-a câştigat rapid reputaţia de câine de salvare de munte. Cel mai faimos exemplar de St. Bernard din lume, pe nume Barry, născut în 1800, a salvat patruzeci de oameni pe o perioadă de zece ani. Conform anului 1830, St. Bernarzii aveau robe cu blană scurtă. De abia mai târziu au fost încrucişaţi cu Terra Nova şi a fost creată varietatea cu păr lung. Această varietate este acum cea mai întâlnită. Denumită la momente diferite în istorie Câinele de Munte, Mastifful Alpin şi Câinele Barry, această rasă a fost oficial recunoscută ca St. Bernard în anul 1880. Clubul elveţian de St. Bernard a fost format în Basel în 1884, iar standardul a fost fixat în Berna în jurul anului 1887.
Caracter, aptitudini speciale şi dresaj Acest câine liniştit, calm, blând, prietenos, este foarte sociabil, devotat stăpânului său şi adoră copiii. Circumspect în prejma străinilor, St. Bernardul poate deveni agresiv dacă impune situaţia. Necesită un dresaj ferm.
Întreţinere şi utilizare Această rasă necesită spaţiu considerabil şi plimbări lungi zilnice. Se impune zilnic un periaj energic. Acest câine nu tolerează bine căldura.
-câine de pază.
-câine salvamontist.
-câine de companie.
CAPUL Este puternic şi impozant. Craniul este lat, uşor rotunjit, puntea nazală dreaptă şi botul scurt cu trufă mare.
OCHII Sunt destul de mari(de dimensiuni medii), de culoare brun închis, conturaţi cu negru.
URECHILE Au dimensiune medie, sunt prinse sus, căzute, de formă triunghiulară.
CORPUL Este impozant cu gât puternic, umeri puternic pronunţaţi, coaste bine arcuite şi spate lat.
MEMBRELE Trenul posterior este bine dezvoltat, cu coapse puternice, musculoase. Labele mari, drepte, compacte sunt solide şi au încheieturi înalte. La membrele posterioare se tolerează prezenţa pintenilor.
COADA Lungă, grea, purtată în jos atingând jareţii.
ROBA Există două varietăţi:
-cu păr scurt: dens, dur, neted. Strat de subpăr abundent.
-cu păr lung: drept. Coadă stufoasă, răsfirată, franjurată. Scurt pe faţă şi urechi. Strat de subpăr abundent.
CULOARE Fond alb cu marcaje moderat de mari brun-roşcate. Se permite şi varianta maro-roşcat tigrat. Prezenţa petelor întunecate pe cap este favorită.
ÎNĂLŢIME Mascul: cel puţin 70 cm
Femelă: cel puţin 65 cm
GREUTATE 55-100 kg
Pentru mai multe informatii despre aceasta rasa, va rugam sa ne contactati!
Caini de vanzare | Pisici de vanzare
Rase : Bulldog Englez, Bulldog Francez, Bulldog American, Ciobanesc, Mastiff, Bichon, Boxer, Bullmastiff, Cane Corso,
Ciobanesc Belgian Groenendael, Ciobanesc Belgian Lakenois, Ciobanesc Belgian Malinois, Ciobanesc Belgian Tervueren, Ciobanesc Caucazian.
Tag : Rase catei, caine, catel, canina, ciobanesti, pitic, setter, retriever, spaniel, copoi, brac, ne ocupam cu cresterea cainilor de raza, articole despre catei, filme si poze din canisa, recomandari - 0744.348.950