Scoala de dresaj canin KRIS Pensiune animale Servicii vanatoare caini de vanatoare
CANISA KRIS
Canisa Kris
"KRIS iti ofera adevaratul prieten!"
MENIU
Forumul Canisei Kris
Prima pagina
Prezentare Canisa
Caini de companie
Caini de agrement
Caini de paza si
     aparare/molosi
Caini de vanatoare
Caini terrieri
Pisici
Animale exotice
Link-uri
Servicii complete
Sfaturi utile -
     Recomandari
Contact

TRX Director Web
Optimizare SEO

CAINI TERRIERI
Airedale Terrier
Am-Staff
Bullterrier
Fox Terrier
Jack Russel Terrier
Scottish Terrier
Am-Staff
 

CANISA PROPRIE - 0744.348.950

TARA DE ORIGINE
S.U.A.

Origine
Se trage din cainii vanjosi de tipul Bulldogilor care, avand maxilare foarte puternice si late, erau folositi in luptele cu taurii, numite bull-baiting, unde, in ciuda celorlalte calitati,  erau insuficient de rapizi si de tenace, astfel ca unii crescatori au avut ideea de a imperechea acest tip de molossoizi de talie medie cu diversi Terrieri - caini recunoscuti pentru agilitatea, curajul si incrancenarea lor.
S-au facut imperecheri intre Bulldogi si Irish , Fox , English White, Black and Tan Terrieri, etc. Cainii rezultati din astfel de incrucisari erau, in privinta aspectului, foarte diferiti, dar aveau temperamentul scontat. Au fost numiti Bull and Terrier, Half and Half (in traducere, jumatate-jumatate), Pit Bull Terrieri sau Pit-Dogs - caini de arena. Denumirea Pit Bull nu era data unui caine cu un anumit aspect: Pit Bull insemna, in primul rand, un comportament anume. De-a lungul ultimelor zece secole, tara unde acest ?sport? a atins cea mai mare popularitate si amploare a fost Anglia. In 1860, crescatorul englez James Hinks, isi pune in gand sa obtina o noua rasa, pornind de la populatia de Bull and Terrier existenta, dorind ca acest nou caine sa aiba un aspect destul de original, incat sa atraga atentia in expozitii, dar si sa fie un gladiator invincibil. El si-a denumit rasa Bull Terrier pentru creerea caruia a folosit un amestec intre exemplare Half and Half si Dalmatian, English White Terrier, Fox Hound si Whippet. Evident, era doar perioada de debut a selectiei rasei si mai era mult pana ca Bull Terrierul modern sa fie obtinut. In aceeasi perioada in regiunea Staffordshire se produceau multi Half and Half cu bune rezultate in arena, dar fara ca ei sa constituie o rasa anume. Crescatorii din regiune au inceput sa-si selectioneze cainii de arena pe criterii morfologice si au obtinut rasa cunoscuta astazi sub denumirea de Staffordshire Bull Terrier. Cu timpul folosirea animalelor in lupte a fost tot mai comdamnata. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cresc pedepsele aplicate in Anglia, organizatorilor de lupte de caini. America devine ?capitala? pasionatilor acestui ?sport?. Numeroase exemplare de Half and Half, precum si multi Bull Terrieri si Staffordshire Bull Terrieri ?in lucru?, au luat drumul Americii. Aceste tipuri au suferit o redirectionare a selectiei, urmarindu-se cresterea taliei, in scopul perfectionarii aptitudinilor de lupta. S-au efectuat incrucisari cu Blue Paul Terrier, rasa astazi disparuta, originara din zona orasului Glasgow, terrier folosit de scotieni atat la vanatoare, cat si drept caine de paza, considerat util pentru imbunatatirea caracteristicilor morfologice ale cainilor de lupta, deoarece era putin mai inalt si ceva mai solid decat tipurile de Pit Dog importate. Din aceste incrucisari au rezultat caini de diverse talii. In 1898 United Kennel Club (UKC) a recunoscut acesti caini sub denumirea de American Pit Bull Terrier. Inceputul secolului trecut a adus in SUA cresterea importantei expozitiilor chinologice. Un grup de crescatori din Michigan au obtinut recunoasterea rasei de catre American Kennel Club (partenerul american al FCI), lucrand la perfectionarea, uniformizarea si stabilizarea caracteristicilor morfologice si corectarea caracterului. In 1936 AKC a publicat prima forma a Standardulului rasei, pe care a recunoscut-o. Prima denumire data de catre AKC a fost Staffordshire Terrier (fara cuvantul Bull, pentru a fi diferentiat de stramosul sau englez). In 1972 AKC a schimbat denumirea rasei in American Staffordshire Terrier, care a fost recunoscuta in acelasi an de catre FCI.

Temperament
Caine de familie iubitor si loial, combina puterea cu agilitatea si eleganta. Este tot timpul atent la tot ce se intampla in jur, iar curajul lui e proverbial. Este un caine curat, tacut care nu latra fara motiv, se adapteaza rapid in apartament. Evita sa faca galagie si isi face toaleta zilnic. Ii place mult sa stea intins la soare, sa inoate, sa sape si este sensibil la temperaturi extreme. Este un atlet desavarsit, va alerga cu dumneavoastra kilometrii intregi si va inota cu placere. Este foarte sensibil cu copiii, fata de care este afectuos si loial. Toleranta lui la durere il face excelent companion pentru copii, dar nu trebuie lasat nesupreavegheat cu copiii.
Cu un dresaj necorespunzator poate deveni violent. Pe strada, in mod normal, nu are probleme cu oamenii straini, dar exemplarele prost educate, insuficient socializate sau care au suferit tratamente traumatizante pot sa atace persoanele care fac anumite gesturi pe care animalul le interpreteaza drept agresive fata de el sau fata de stapan. Acasa accepta vizitatorii, mai ales daca a fost obisnuit de mic cu prezenta strainilor.
Trebuie obisnuit de mic cu prezenta altor animale, inclusiv caini, altfel, la maturitate, nu le va accepta in preajma lui.

Utilizare
Sunt excelenti caini de paza, tocmai pentru ca pot face diferenta intre strainii si membrii familiei. Ei au tenacitatea unor terrieri . Aceasta rasa e foarte inteligenta, fiind potrivita unor stapani care au cunostinte despre comportamentul animalelor si despre personalitatea terrierilor. Sunt excelenti pentru concursuri de munca, dresaj, agilitate sau tractiune a greutatilor.

Capul
Capul este de lungime medie.



Regiunea craniana
Craniul este larg. Muschii obrajilor sunt pronuntati. Stopul este distinct.

Regiunea faciala
Urechile
Pot fi cupate sau nu. Sunt de preferat urechile necupate, care trebuie sa fie scurte, de culoare roz pe partea inferioara, pe jumatate ciulite. Urechile cazute se penalizeaza.



Ochii
Sunt rotunzi, de culoare inchisa, bine fixati in orbite si departati. Nu se accepta pleoapele de culoare roz.

Botul
De lungime medie, rotunjit in partea superioara, cade brusc sub ochi. Falcile sunt bine conturate. Mandibula este puternica si capabila de o priza remarcabila.



Buzele
Bine inchise, fara scapari.

Trufa
Trufa trebuie sa fie de culoare negru ferm.



Dentitia
Incisivii superiori ating cu fata anterioara incisivii inferiori.

Gatul
Este puternic, usor arcuit, micsorandu-se dinspre umeri spre cap; de lungime medie; nu face cute de piele.



Corpul
Umerii

Sunt puternici si bine muscularizati. Omoplatii sunt largi si oblici.

Spatele
Este destul de scurt. Coboara usor dinspre greaban spre crupa, formand o panta scurta si lina pana la baza cozii. Salele sunt usor ridicate.



Pieptul
Coastele sunt puternic arcuite si bine stranse una de alta. Coatele anterioare sunt indeajuns de indepartate pentru a permite dezvoltarea pieptului, care este amplu.

Coada
Este scurta in comparatie cu talia cainelui. Prinsa jos, se subtiaza de la baza spre varf. Nu se ruleaza si nici nu se poarta pe spate. Nu se cupeaza.

Membrele
Membrele anterioare

Trebuie sa fie drepte, cu osatura puternica si rotunda. Metacarpul este vertical, fara nici cel mai mic semn de curbura.

Membrele posterioare
Sunt foarte bine muscularizate. Jaretii sunt verticali, fara deviatii, nici spre interior, nici spre exterior. Labele sunt de dimensiuni medii, bine stranse si compacte.



Alura
Cainele trebuie sa aiba un mers elastic, nu rostogolit si nici in galop.

Blana
Parul este scurt, des, aspru si lucios.

Culoarea
Toate culorile sunt admise, inclusiv variantele unicolor, pluricolor, tigrat. Blana in totalitate alba, blana neagra, blana de culoarea focului sau maro nu sunt de dorit.

Talia
American Staffordshire Terrier-ul trebuie sa aiba o talie corect proportionata cu greutatea. Inaltimea la greaban trebuie sa fie de 46-48 cm la masculi si 43-46 cm la femele.

Pentru mai multe informatii despre aceasta rasa, va rugam sa ne contactati!

© COPYRIGHT CANISA KRIS

Caini de vanzare | Pisici de vanzare
Rase : Bulldog Englez, Bulldog Francez, Bulldog American, Ciobanesc, Mastiff, Bichon, Boxer, Bullmastiff, Cane Corso, Ciobanesc Belgian Groenendael, Ciobanesc Belgian Lakenois, Ciobanesc Belgian Malinois, Ciobanesc Belgian Tervueren, Ciobanesc Caucazian. Tag : Rase catei, caine, catel, canina, ciobanesti, pitic, setter, retriever, spaniel, copoi, brac, ne ocupam cu cresterea cainilor de raza, articole despre catei, filme si poze din canisa, recomandari - 0744.348.950